Piața auto europeană a înregistrat cele mai slabe rezultate în ianuarie, din 1991

Autor: Cristian Gubandru 28 feb. 2022 Știri auto

Piața auto europeană a înregistrat cele mai slabe rezultate în ianuarie, din 1991, cu un total de 811.332 de mașini noi înmatriculate, potrivit JATO Dynamics.

Înmatriculările de vehicule noi au scăzut cu 2,4% în ianuarie față de aceeași lună din 2021 – când piața încă se lupta cu efectul blocajelor impuse de guvern – și cu 28% față de ianuarie 2020. Suedia a fost singura piață care a înregistrat o creștere a înmatriculărilor în comparație cu ianuarie 2020.

„Luna trecută, încrederea consumatorilor a rămas scăzută din cauza consecințelor economice ale pandemiei, iar producția a continuat să fie afectată de deficitul de semiconductori”, a spus Felipe Munoz, analist JATO Dynamics.

Doar SUV-urile și vehiculele electrice stimulează creșterea pe piața auto europeană

În ciuda acestor condiții dificile, SUV-urile și vehiculele electrice au fost singurele motoare de creștere a pieței.

„Aceste segmente au fost colacul de salvare pentru producătorii de piese originale din Europa și singura opțiune pentru consumatorii care caută livrare rapidă,” a mai spus Munoz.

În ianuarie 2022, au fost înmatriculate 402.900 de SUV-uri, reprezentând 49,7% din piața auto. Spre deosebire de majoritatea segmentelor tradiționale, volumul a crescut cu 11% față de ianuarie 2021, dar a scăzut cu 10% față de ianuarie 2020.

Intră în Galeria FOTO

SUV-urile compacte s-au dovedit cele mai populare în rândul consumatorilor, totuși SUV-urile mici (+19%) și SUV-urile de dimensiuni medii (+50%) au avut rezultate bune.

Segmentul a fost condus de Grupul Volkswagen care a înregistrat o cotă de piață de 24% și o creștere a volumului de 7%. Creșterea a fost condusă de Cupra Formentor, Volkswagen ID.4, Audi Q3, Skoda Enyaq, noul Volkswagen Taigo, Volkswagen Tiguan Allspace și Audi Q4.

Cele mai vândute 10 modele de mașini

piata auto europeana

Producătorul german a fost urmat de Stellantis în clasamentul SUV-urilor, care a înregistrat o scădere a cotei de piață de la 20% în ianuarie 2020 la 17% în ianuarie 2022.

Toyota și Hyundai-Kia au înregistrat cele mai mari creșteri ale cotei de piață între ianuarie 2020 și ianuarie 2022.

Înmatriculările de vehicule electrice (BEV) și hibride plug-in (PHEV) au totalizat 149.400 de unități în ianuarie, în creștere cu 36% față de ianuarie 2021 și cu 105% față de ianuarie 2020. Mașinile electrice au înregistrat o creștere de 73%.

Dacia Sandero a ocupat primul loc în clasamentul general în ianuarie, cu 17.558 de unități înmatriculate, în creștere cu 10% față de 2021, devenind cel mai vândut vehicul de pe piața europeană.

Toyota Yaris Cross a continuat să urce în clasament fiind al treilea cel mai căutat SUV și cel mai popular vehicul din gama Toyota. Ford Puma și Toyota Corolla au intrat și ele în top 10.

Sursa: JATO Dynamics


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide